INFORMAȚII GENERALE DESPRE GDPR
Din 25 mai 2018 se vor produce schimbări importante în legislația privind protecția datelor personale în Europa (GDPR), odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale. Specialiștii spun că asistăm chiar la o adevărată revoluție în domeniu, dacă analizăm magnitudinea la care schimbările din legislație vor afecta bunul mers al afacerilor mici și mari din Europa și nu numai.
CE ESTE GDPR?
GDPR = Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
La o simpla căutare pe internet, vom găsi multe referiri la un act denumit simplu GDPR, adoptat de Parlamentul European în aprilie 2016. Spre deosebire de directivele cu care ne-am obișnuit în trecut, Regulamentele Europene nu au nevoie de legi naționale care să transpună prevederile în legislația fiecărui stat UE și intră în vigoare direct, fără nicio formalitate, în toate statele Uniunii Europene.
DEFINIȚII
Date cu caracter personal = orice informații cu privire la o persoană fizică identificată sau identificabilă
Operator = entitatea care stabilește scopul și mijloacele prelucrării datelor
Împuternicit = entitatea care prelucrează datele în numele operatorului
Persoană vizată = orice persoană fizică
Prelucrare = orice operațiune asupra datelor personale (cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, consultarea etc)
CÂND INTRĂ ÎN VIGOARE GDPR?
Potrivit textului său, intrarea în vigoare a fost stabilită pentru 25 mai 2018, la aproximativ doi ani de la publicare, tocmai pentru a permite companiilor să își poată schița și implementa propriul cadru de conformitate la prevederile Regulamentului. Cu alte cuvinte, companiile vor trebui să-și rezolve problemele impuse de GDPR înainte de data de intrare în vigoare, pentru că după această dată riscă sancțiuni importante pentru lipsa de conformitate.
SE APLICĂ GDPR COMPANIEI MELE?
De regula, răspunsul este „DA”. În majoritatea cazurilor, companiile procesează, într-o formă sau alta, date cu caracter personal, fie că realizează această procesare în interes propriu, fie că o realizează în interesul altor companii.
Conceptul de date personale este atât de larg, încât este aproape imposibil ca o entitate să nu prelucreze astfel de date. Fie că vorbim despre prelucrarea datelor angajaților, a datelor clienților în scopuri de marketing, sau a datelor sensibile ale unor clienți (date de sănătate, cazier fiscal sau judiciar etc.), toate aceste situații transformă compania într-un subiect al GDPR.
CARE SUNT PRINCIPALELE OBLIGAȚII IMPUSE DE GDPR COMPANIEI MELE?
Trebuie spus că GDPR preia o bună parte din obligațiile deja existente în legislația europeană (GDPR înlocuiește, de fapt, Directiva privind protecția datelor cu caracter personal 95/46/EC), deci toate obligațiile deja existente vor fi menținute și în viitor. GDPR circumstanțiază însă și detaliază o sumedenie de condiții, astfel încât este foarte de greu de imaginat că o societate nu are nimic de făcut pentru conformarea la GDPR.
Printre noutățile aduse de GDPR amintim
DPO. Noua funcție la mare căutare
Instituțiile publice (cu excepția instanțelor de judecată), companiile a căror activitate principală constă în operațiuni de prelucrare care necesită o monitorizare periodică și sistematică pe scară largă a persoanelor vizate, precum și companiile care prelucrează, pe scară largă, categorii speciale de date (originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, apartenența la sindicate, date genetice, date biometrice, date privind sănătatea, date privind viața sexuală sau orientarea sexuală) sau date referitoare la condamnări penale și infracțiuni, vor fi obligate să își angajeze un responsabil cu protecția datelor personale (DPO – Data Protection Officer).
Data Protection Officer (DPO) sau Responsabilul cu Protecţia Datelor este o persoană care deţine cunoştinţe de specialitate în materie de legislaţie şi practici privind protecţia datelor, care are rolul de a asigura asistenţa operatorului sau persoanei împuternicite de operator pentru monitorizarea conformităţii, la nivel intern, cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679.
Reguli noi pentru consimțământ
Consimțământul pentru prelucrare, unul din posibilele temeiuri legitime, va avea un regim mult mai restrictiv. Astfel, solicitarea acordului trebuie sa fie în formă inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu; dacă sunt incluse mai multe aspecte, solicitarea acordului trebuie clar diferențiată de celelalte aspecte; retragerea consimțământului trebuie să poată fi făcută la fel de simplu cum a fost dat; și, mai ales, nu este admisă condiționarea consimțământului (de exemplu, condiționarea prestării unui serviciu sau livrării unui bun de acordul de prelucrare a datelor pentru marketing direct).
Drepturi noi pentru persoana vizată. Portabilitatea datelor personale
Pe lângă drepturile reglementate deja, persoanele vizate vor avea unele drepturi noi, între care dreptul la portabilitatea datelor. Persoanele vor avea dreptul să primească (direct sau prin intermediul unui alt operator indicat) datele lor într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat – una dintre cele mai provocatoare noutăți pentru întreprinderile digitale.
Transparenţă extinsă
Și în prezent prelucrarea datelor personale trebuie adusă la cunoștința persoanelor vizate, însă regulile aplicabile potrivit GDPR impun o serie de elemente adiționale, cum ar fi cine este responsabilul cu protecția datelor, care este temeiul prelucrării, dacă se recurge la profilare, cât timp sunt ținute datele, etc.
RISCURI
În caz de neconformare amenzile sunt foarte mari
Nerespectarea GDPR poate atrage mai multe tipuri de sancțiuni, inclusiv amenzi de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală, oricare dintre acestea este mai mare. Amenzile vor depinde de severitatea încălcării regulamentului şi dacă se consideră că firma a luat în serios măsurile necesare pentru asigurarea securităţii datelor. În plus, dacă au suferit un prejudiciu, persoanele vizate pot obține despăgubiri care să acopere valoarea acestor prejudicii, iar drepturile lor pot fi reprezentate inclusiv de organisme colective.
Vrei să afli cum să fii în legalitate? Contactează-ne și vom stabili o întâlnire.