Sfaturi si idei pentru a fi platit pentru munca ta

sfaturi pentru a fi platit

Să fim platiţi este aspectul cel mai important în acţiunile unui freelancer, banii pe care-i primim pentru serviciile noastre este ceea ce ne permite să ne facem în continuare treaba bine. Mai devreme sau mai târziu cu toţii ne confruntăm cu clienţi care nu plătesc la timp. Există numeroase măsuri de precauţie pe care trebuie să le luaţi când începeţi o colaborare.

1. Cercetează!

Dacă n-ai mai lucrat/colaborat cu respectivul client ar trebui să faci înainte de toate o cercetare asupra persoanei/firmei în cauză. De când s-a lansat pe piaţă? Ce cred clienţii despre ei? Indiferent dacă este vorba de o firmă sau o persoană fizică da-ţi o căutare pe Google şi vedeţi ce şi cum…

2. Cere un avans

Cere un avans de cel puţin 50 % ( sau mai puţin în cazurile unor proiecte mai mari )

Cerând un avans nu numai că îţi măreşti câştigul monetar lunar şi planurile financiare DAR te scuteşte de un timp pierdut precum şi te ajută să faci diferenţa între un client care plăteşte, serios, şi unul neserios.

3. Anunţă din timp

În afacerile offline clienţii companiilor au în general termen de plată între 30 şi 60 de zile. În web design evitaţi termenii de plată limită prelungiţi. Cel mai recomandat este să ceri restul plăţii în momentul în care site-ul e lansat. Fă-ţi întotdeauna calculele astfel încât să anunţi din timp clientul că se apropie finalul proiectului şi trebuie achitat.

4. Fă discount pentru plata în avans sau mai devreme de termen

Poţi oferi un discount clienţilor tăi care îţi plătesc site-ul integral sau îţi achită banii înainte de termenul impus la început. De exemplu poţi oferi un discount de la 2% la 5% pentru achitarea inainte cu 7 zile.